|
PARINTII mei SPIRITUALI (piesa in curs de dezvoltare) Motto: Fiecare din
noi este un produs genetico-memetic.
Genele le primim de la parintii nostri biologici, iar memele de la cei spirituali. Voi trece in revista persoane si,
mai ales, personalitati pe care le-am intalnit in viata si pe care le
consider parinti spirituali prin influenta care au avut-o asupra formarii
mele. Ordinea lor va fi cand cronologica, cand tematica. |
|
Am avut privilegiul ca primii mei parinti spirituali sa fie chiar parintii mei biologici: Gheorghe N. DRAGOMIRESCU - om de stiinta rezolvitor al
celor mai grele probleme ale gramatiicii romanesti (locutiunile), autor al
lucrarii europene de referinta, “Mic Dictionar al Figurilor de Stil” (1975),
cu exemple din latina, franceza, germana, italiana, romana si profesor
poreclit de studenti si colegi “Dobrin al gramaticii” - si Verginia
DRAGOMIRESCU, nascuta BUDIU – profesor de vocatie si din familie. Era nepoata
profesorului de greaca veche al lui Lucian Blaga, la Liceul Saguna din
Brasov. Parintii ne-au transmis, mie si
sorei mele, Luminita-Ligia-Victoria, sistemul de valori si conduita: cinste,
corectitudine, onoare, spirit de intrajutorare, prietenie dezinteresata,
toleranta dar si spirit critic, intoleranta fata de furt, inselaciune,
dictatura, prost gust. Spiritul echitatii ne-a fost transmis de tatal nostru
prin exersarea principiului “daca unul imparte, celalalt alege”. Era putin dupa
razboi si, rareori, aveam prilejul sa mancam o prajitura, o singura prajitura
amandoi. Atunci “Taticu” spunea: “Unul imparte iar celalalt alege!”. Surioara
mea, fiind mai mica cu doi “anisori”, avea dreptul sa aleaga prima, dar intre
a imparti si a alege o parte. Ea dorea mai mereu, sa “aleaga partea” iar mie
imi revenea sarcina sa impart cat mai echitabil, caci altfel, ramaneam cu
partea mai mica. Asa am ajuns “sa-i creez mari dificultati”, caci era tare
greu sa aleaga, partile fiind, mai intotdeuna, echivalente. Asa ne-a
construit tatal nostru: dusmani ai principiului inechitabil, “cine imparte,
parte isi face”, principiu care sta la baza decaderii societatii noastre, mai
ales dupa 89. Tot de la parinti am ramas cu
ideea ca trei profesii sunt de cea mai inalta responsabilitate, fiind
esentiale pentru progres. Cea de medic, de preot si de profesor. Medicul iti
ingrijeste trupul, preotul sufletul, iar profesorul iti construieste spiritul
(prin “memele” transmise). De aceea, in aceste profesii nu au ce cauta decat
cei cu har, care se daruiesc meseriei, cu orice sacrificii. Cei care nu au aceste atribute fac
un rau imens daca le profeseaza. “Mamica” ne-a fost prieten si
tovaras de lectii din clasa I-a si pana tarziu. In liceu, ne mai ajuta doar
la unele materii in care era o mare capacitate: romana, franceza, latina. Era
licentiata in latina si greaca veche si profesoara de latina dar si de limba
si literatura romana (impreuna cu tatal nostru a facut primele manuale
romanesti de limba si literatura romana, de dupa razboi, pentru scolile
profesionale, iar tatal meu – in colaborare - si pentru gimnaziu). Tot mama noastra, care avea o voce
de exceptie – primise oferta sa fie partenera marelui Ion Dacian – ne-a facut
o educatie muzicala care ne-a imbogatit sufletul cum nu o poate face decat
muzica adevarata. Ne-a dus, mai intai, la teatrul de papusi, apoi la cel
pentru copii si tineret, ne-a cantat in casa tot timpul arii celebre din
diverse operete. Cand am mai crescut un pic, ne-a dus la opereta unde, la
inceput ma plictisem teribil cand incepea sa se cante si asteptam cu interes
doar partile vorbite. Asta pana cand, s-a produs declicul si am inceput sa
apreciez muzica, apoi vocile, interpretarile si asa mai departe. Cu varsta a
inceput sa ne duca si la opera, mai intai opera bufa. Nu voi uita pana
la moarte “dubla minune” traita de noi cand am audiat opera de inspiratie
divina[1] a lui Rossini,
Barbierul din Sevilla, cu garnitura “divina”: Nicolae Herlea, Magda
Ianculescu, Valentin Teodorian si Constantin Gabor ori Secareanu. Apoi, opera seria, balete pentru
ca, dupa adolescenta, sa ne ducem singuri la Ateneu pentru muzica simfonica,
concerte si chiar muzica de camera. Pana acolo insa tatal nostru a avut grija
sa ne asigure si un inceput de educatie muzicala instrumentala. L-a rugat pe
minunatul si celebrul sau coleg de catedra, prof. Vasile Popovici, sa ma
invate putina vioara. Nu m-a atras foarte tare acest instrument, dar Domnul
Profesor m-a initiat in tainele desenului. Am invatat sa desenez peisaje cu
un punct si doua puncte de fuga precum si cum se deseneaza un obiect
tridimensional in cele trei planuri de reprezentare. Intre timp sora mea incepuse sa
sudieze pianul, iar eu furam de la ea ce puteam. Nu erau resurse pentru
amandoi. Tot profesorul Popovici m-a ajutat sa fac acompaniamentul unui vals
compus de mine pentru pian. Mai tarziu, in liceu am avut
sansa deosebita de a-l avea profesor de muzica pe Profesorul Grigore
Constantinescu, astazi o mare personalitate muzicologica. Mama mea, l-a rugat sa lucreze cu mine in
particular, putin pian si alte cele. Lectiile cu domnia sa au fost o mare revelatie. Am ajuns sa solfegiez, sa cunosc
ceva armonie si sufletul meu s-a imbogatit si mai mult. Nu am urmat cariera
muzicala, dar aceste contacte cu mari personalitati m-au facut, in timpul
studentiei, sa merg regulat la Biblioteca de Stat unde audiam la casti, cu
partitura in fata, fie opere, fie muzica clasica in cele mai diverse
interpretari. Recunosteam lejer vocile, dar si compozitorii. Ajunsesem sa
recunosc chiar dirijori. Povestesc aceste lucruri pentru ca fac parte din
cele mai frumoasa clipe traite de mine, construindu-mi o lume spirituala care
te face sa consideri ca viata merita traita. |
|
Educatia religioasa a
inceput-o mama mea apoi, fiind vecin cu biserica Alba Postavar (demolata de
Ceausescu o data cu intregul minunat cartier) am crescut alaturi de
remarcabilul Florin Serbanescu, fiul distinsului preot profesor Serbanescu.
Tot din copilarie, prin tatal meu, am cunoscut un preot de suflet care a
devenit chiar nasul meu, preotul Ion Tonciu. De la dansul am inteles ca trairile
religioase nu sunt pe cale de extinctie, ci au doar o dinamica sinusoidala. |
|
In scoala elementara am
avut norocul extraordinar de a-l avea ca invatator la Scola Generala
“Dimitrie Poinarescu” – vis a vis de Manastirea Antim – pe Domnul Petre
Georgescu. Un adevarat “Sfant INVATATOR” cum putini oameni au sansa sa
intalneasca. Un om dedicat cu trup si suflet copiilor. Un om daruit
profesiei. Ne compunea poezii pentru fiecare si cantece pentru cor. Facea cu
noi serbari minunate in care fiecare era in centrul atentiei, dar si toti
impreuna. Exigenta la ore era inalta, dar avea grija ca observatiile pe care
ni le facea sa nu ne demobilizeze. Lucram fara pauze. Ne punea, insa, din 50
in 50 de minute sa stam in pozitia “Atentiune”. Aceasta insemna cu cotul pe
banca si mana la timpla. Incerca si reusea, de cele mai multe ori, sa ne faca
sa ne autocontrolam. Am nenumarati colegi care, cu aceasta educatie de baza a
Domnului Georgescu, au ajuns azi persoane realizate si de mare valoare
sociala, cei mai multi, se pare, prin alte tari. Nu-l amintesc aici decat pe
Radu Negoescu, profesor universitar la Politehnica si cercetator de valoare
la Institutul de Igiena si Sanatate Publica. In
gimaziu am avut prea
multi profesori de valoare si ar fi nedrept sa ma opresc doar asupra unora.
La fel si in liceu. Totusi, voi
adauga Profesorului Grigore Constantinescu, pe Constantin Gheorgiu,
profesorul meu de filozofie marxista (pentru ca asa “trebuia” la ora
respectiva). El are meritul de a-mi fi pus in mana “Critica ratiunii pure” a
lui Kant, pe care am studiat-o apoi singur in anii urmatori. M-a ajutat
astfel sa scap din capcana ideii comuniste in care cazusem in liceu printr-un
bun prieten, Alexandru (Sandu) Iucovici. Acesta, era evreu dupa tata,
parintii fiind fosti comunisti – din convingere – ilegalisti. El m-a convins
de frumusetea seducatoare a ideilor comuniste si m-a sensibilizat pentru
frumusetea matematicii, in care el dadea performanta. Interventia
Profesorului Gheorghiu, cu care sunt prieten si acum – desi este stabilit cu
mare succes in Germania din 1972 – m-a salvat de gandirea utopica. La finele
liceului am avut sansa sa fiu placut colonelului in rezerva Marin Popescu, care
era presedintele Comitelului de Parinti iar eu mai activam inca ca loctiitor
de secretar UTM. Nea Marin, caci asa ii spuneam, facuse razboiul si m-a
invatat, printre altele ca primul lucru pe care trebuie sa-l faca un
comandant inaintea luptei este planul de retragere a trupelor in caz de
infrangere. Altfel, este un criminal. De atunci am grija intotdeauna, ca
inaintea oricarei confruntari, sa fie pregatit planul de salvare a
colaboratorilor si la urma al meu. De regula, acesta a fost unicul meu fel de
a merge la mai bine, pentru ca nu am urmarit niciodata propria promovare. In
Institutul Pedagogic l-am
intalnit pe lectorul (la acea data) Vasile Stoicescu. Acesta preda “analiza matemetica” cu o pasiune
molipsitoare. Aceasta s-a adugat sensibilizarii exercitate in liceu de Sandu
si m-am transferat, cu diferente, de la fizica-chimie la matematica. Acolo, printre cadrele didactice
tinere, erau cei mai buni matematicieni ai nostri, care se formau si ca
viitori mari profesori: Ciprian Foias, Ion Cuculescu, Radu Teodorescu, Liviu
Nicolescu si altii. Erau si cadre mai vechi care aveau carisma si m-au influentat.
La fizica l-am avut ca profesor pe Ion Moisil (frate al marelui Grigore
Moisil si tatal Ioanei Moisil, azi profesor apreciat la Universitatea din
Sibiu), care mi-a acordat privilegiul de a prezenta la examen teoria
relativitatii generalizate a lui Einstein, timp de peste o ora. A fost unul
din cele mai frumoase examene ale mele. Cursurile de geometrie diferentiala
ale lui Eugen Russu erau adevarate opere de arta, ceea ce era si bine si rau.
Era bine pentru ca te fascinau, era rau, tot pentru ca te fascinau si credeai
ca ai inteles tot si nu mai trebuie sa consolidezi lucrurile prin exercitiu
individual. La antipod, din multe puncte de vedere, era Prof. Georghe Theiler.
Acesta excela prin spirit critic, o mare mobilitate intre teorie si practica
si era necrutator cu utilizarea defectuasa a statisticii. Fiind vecini am
avut privilegiul de a fi primit in casa sa unde am beneficiat de sfaturi
deosebit de utile. A propos de vecini. De mic copil, am avut ocazia sa fiu
“bagat in seama” de marele profesor de fizica, Aurel T. Nicolau, fost
asistent al lui Pierre Joliot Currie.
Tin minte ca imi dadea cate o tema de gandire pana la proxima reintalnire. Le
alegea pe masura varstei mele. O data, mi-a cerut sa decid cum este mai
corect spus: corp punctiform (cum spun nemtii) ori corp punctual (cum spun
francezii). Din pacate, nu am reusit sa dezleg ghicitoarea singur. Poate
reusiti dumneavoastra ! Eu va pot spune raspunsul marelui profesor la cerere,
prin e-mail: liviu_dragomirescu@yahoo.com |
|
Stagiul militar l-am facut la
Scoala de Ofiteri de la Radna, judetul Arad. Acolo am avut sansa de a fi
instruit de un militar de vocatie, comandantul de pluton, maior Lupu. A avut
arta de a ne instrui progresiv, consumandu-ne rational tot timpul si energia.
Ne-a condus, astfel, la performante incredibile de autocontrol fizic si
psihic si ne-am testat comportamentul in conditii limita. In acest fel,
armata a avut un sens, si inca profund, in formarea mea. |
|
Dupa absolvirea Institutului Pedagogic, in loc
sa continui studiile la universitate din anul 3 cu diferente, am preferat sa
dau examen de admitere si sa reiau studiile de matematica cu maxima
seriozitate. La Universitatea
Bucuresti, Facultatea de Matematica-Mecanica, am avut “darul ceresc” sa
intalnesc inalta scoala romaneasca de matematica in tara in intregime
aproape, in acele timpuri. Ar fi de enumerat extrem de multi mari profesori.
Ma voi limita la cei cu care am avut rezonanta si mi-au influentat formarea
mea spirituala, morala si ca profesor. In anul I am avut privilegiul fara
margini sa fiu in atentia lui Mircea Fildan, asistent de algebra care spunea
ca daca matematica este regina stiintelor, regina matematicii este algebra.
In plus, atunci and existau mai multe
solutii, alegea intotdeauna solutia cea mai frumoasa. Mircea Fildan m-a
invatat poate cel mai important lucru pentru formarea unui intelectual. Mi-a
atras atentia ca “nu poti sa stapanesti decat acele cunostiinte pentru care
ti-ai format o intelgere proprie.” Era un om de exceptie din
toate punctele de vedere. Din pacate, si din punctul de vedere al
unei boli de exceptie, care l-a rapus extrem de prematur. Al doilea, in ordine cronologica, mare profesor
intalnit a fost, conferentiarul pe atunci, Ion Colojoara. Acesta a avut darul
de a-mi transmite de la catedra un sistem de consemnare a discursului
matematic, aparent omorator al “spectaculosului” matematicii, dar un
veritabil cod de validare a consistentei demersului. Mi-a transmis, implicit,
si faptul ca nicio clipa nu trebuie pierduta cand “oficiezi” matematica. In
plus, desi era de cea mai mare exigenta, s-a dovedit a fi cel mai profund psiholog
si om care iti sare in ajutor atunci cand simte ca iti vei respecta
promisiunea. Mihai Sabac ca asistent ne-a indrumat intr-ale analizei
matematice cum te indruma pe munte un ghid profesionist si pasionat al
muntelui. A urmat, conferentiarul Solomon Marcus care m-a captivat cu
talentul inegalabil de a face din analiza matematica o adevarata arta
poetica. Cursurile sale erau ore de incantare estetica. Profesorul, desi tanar,
Nae Popescu avea talentul polarizarii tinerilor si te convingea ca teoria
categoriilor este “culmea profunzimii” gandirii umane. Alexandru Solianu era
un veritabil “iluzionist” de geniu al algebrei pornind demonstratiile de jos
in sus, ca un simplu joc cu obiecte elementare pentru ca, la un moment dat,
sa te trezesti in fata unui rezultat formidabil la care nu te asteptai nicio
clipa. Petre Mocanu preda geometria precum o fiinta din ceruri, in scurta
trecere pe pamant, care avea menirea sa aduca lumina si in capul muritorilor
de rand. La finele cursului ramaneam cu totii magnetizati. Catre anii mari am
avut sansa, poate unica, sa reintlanesc ca profesori in plina maturitate pe
gigantii Ciprian Foias si Ion Cuculescu. Primul evoluase de la un neinteles
de catre studentii de la pedagogic, la un exemplu inegalabil. Cu toate ca la
pedagogic am avut si colegi de toata stima si valoarea, unii ii cereau
profesorului sa tot reduca materia. Asta pana cand, intr-o zi, conferentiarul
Foias a venit la tabla si a spus ca, daca se mai cere vreo reducere nu-i mai
ramane altceva decat sa vina la curs doar pentru a desena un mare zero pe
tabla. La universitate am avut sansa unor colegi de exceptie, nenumarati
oplimpici care ridicau stacheta atat pentru colegi cat si profesori. Acolo,
profesorul Foias avea deja maturitatea didatica si pedagogica necesare, iar
nivelul inalt al multor studenti era exact de ceea ce avea nevoie. Asa ca
precis facea doua lucruri: (1) Isi pregatea in mare ce urma sa prezinte in
prelegerea respectiva si (2) nu-si pregatea demonstratiile, ceea ce cred ca
nu si-a mai permis niciun alt profesor, oricat de mare ar fi fost. Astfel,
gandea in fata studentilor si am invatat astfel ca mintea lucreaza dupa legi
subtile, nestiute, neliniar si cu salturi adeseori anarhice sau aparent
anarhice. De la toti ceilalti profesori plecai cu senzatia ca lucrurile au
fost descoperite exact in ordinea cosmetizata in care au fost prezentate la
curs. Profesorii, chiar cei mai mari, nu-si permit sa nu pregateasca
demonstratiile pentru ca, la curs, este oricand posibil sa ratezi o
demonstratie in timpul alocat. Foias avea insa atata putere mentala
matematica incat risca. Am fost dusi astfel, prelegere de prelegere, in
labortorul intim al gandirii matematicianului. La examen avea reguli clare si
drepte de la care nu facea niciun fel de rabat. Primeai trei subiecte din
cele trei parti ale materiei. Trebuia sa iei minimun 5 la fiecare. Daca nu te
prezentai la prima examinare din orice cauza, la cea de-a doua din nota
obtinuta scadea un punct. Spunea ca nota 10 obtinuta in vara, in toamna nu
mai poate fi 10, caci ai avut in plus cateva luni. Eu m-am prezentat prima
oara in toamna, caci medicii mi-au recomandat o reducere a efortului in urma
unei boli grave. Am primit 10 la primele doua subiecte, la unul chiar cu
felicitari – pentru ca reusisem, din intamplare, o demonstratie mai buna
decat cea facuta de profesor la curs, dar la al treilea subiect am picat
pentru ca nu apucasem sa parcurg serios ultima parte. Mi-a atras atentia ca
neasimiland si partea a treia, am de pierdut enorm. Am studiat si partea a
treia si am trait revelatia a ceea ce spunea marele matemetician Dan
Barbilian, cunoscut ca mare poet sub pseudonimul Ion Barbu: “exista undeva in
geometrie (matematica) un loc luminos in care aceasta se intalneste cu
poezia” (citat din memorie). Am redat examenul de analiza functionala si am
obtinut 10 la toate cele trei subiecte. Nota a fost cea dreapta, nota 8. Daca
as fi fost promovat din prima examinare, de exemplu, cu nota 7 = (10+10+1)/3,
poate ca as fi pierdut cea mai adanca experienta estetica produsa de
matematica in timpul facultatii. Ca asistent al profesorului Foias l-am avut
pe Gheorghe Siretschi. Desi exista intre noi si domnia sa un decalaj de
varsta mai pronuntat, profesorul Siretschi a comnicat cu noi mai consistent
decat asistenti mult mai tineri. Primeam sfaturi pentru viata alaturi de
partea strict profesionala. Mai tarziu, am devenit vecini iar copii nostri au
fost colegi de scoala. Atunci l-am cunscut si mai bine si nu am decat cuvinte
de lauda. In fine, pe marele profesor Ion Cuculescu il pot descrie extrem de
simplu, fiind o personalitate de cea mai mare clasa: un autentic gentelmen ca
om, ca matematician, ca profesor. M-a atras de la inceput si acesta este
poate motivul principal pentru care am ales specializarea in probabilitati.
M-a stimulat sa explorez abordari ale teoriei probabilitatilor
neconventionale si m-a uimit mereu cu marea intindere a cunostiintelor sale,
pe care le manipuleaza cu usurinta unui mare maestru. S-a inconjurat cu
oameni pe care i-ar alege doar un gentelmen adevarat. In consecinta in jurul
sau este o atmosfera de cea mai inalta clasa profesionala dar si morala. Este
modelul perfect al adevaratului spirit academic. Ca asistent l-am avut pe Anton
Stefanescu care era un adevarat domn si de la care aveai ce invata nu numai
in specialitate ci si prin forta muta a prestantei sale, ce-i de mirare,
neinhibante. Tot in Facultatea de Matematica- Pe marele Grigore Moisil l-am urmarit la un cursul faculatativ, intitulat
“Logica rationamentelor nuantate”. E suficient sa spun ca am ramas marcat pe
viata de tema si abordare. Am ales lucrarea de stat (licenta actuala) in
teoria sistemelor, cursul fiind al Profesorului Mircea Malita, o
personalitate de exceptie, de deschidere planetara, cu o cariera diplomatica
cu totul speciala si fost adevarat ministru la invatamantului. Constructia lucrarii am realizat-o sub indrumarea lui Horia Georgescu.
Acesta este omul care m-a invatat cum se gandeste pentru a scrie programe de
calculator. M-a invatat gandind cu voce tare, lasandu-ma sa
fur meseria. Practic
mi-a pus in mana o abilitate in care am atins pana in 89 performanta
maxima in Alegand specializare in probabilitati am intalnit-o pe Doamna
conferentiar Gabriela Licea. O adevarata Doamna care ne-a predat un curs de
integrala stocastica, dupa chipul si asemanarea sa. Marea rezonanta de spirit
am avut-o cu Silviu Guiasu, pe atunci conferentiar care preda sase luni la
noi, la specializare si sase luni la Oxford, la doctorat profesional asa cum
se incearca acum si la noi sa se introduca, prin reforma Bologna. Matematica facuta sau prezentata de Silviu Guiasu are limpezimea unui
cristal. Este fara cusur. Iti da senzatia unei lumi perfecte. Cel
putin asta a fost perceptia mea dar si altor colegi minunati, cum ar fi Marcel
Tena, renumitul profesor de matematica de la Sava si de la Gazeta Matematica.
Profesorul Guiasu mi-a pus in mana o carte de mare adancime matematica si
filozofica in acelasi timp, “Knowing and Guessing”, a japonezului Satosi
Watanabe. Am ales impreuna algoritmul de clasificare al lui Watanabe ca
subiect de lucrare de specializare. Dupa ce a studiat lucrarea a facut
remarca, aproape incredibila, ca este peste nivelul unui doctorat la Oxford.
Acelasi lucru l-a afirmat si despre alte cateva lucrari, inclusiv cea a lui
Marcel Tena. Mai tarziu, am cunoscut in America o fost studenta a
profesorului Guiasu, mai tanara ca mine, care mi-a marturisit ca a primit ca
model lucrarea mea. Iulie 09 ...va urma. |